Gravat

Îndrăgostită de imperfecțiune, ascult triluri cântate după ureche…

Aripi de albastroși din alabastru, fâlfâie ciobite,

Printre petale de iasomie am lăsat gânduri împăturite,

În bolți prea pline am răvășit nostalgia când stăteam de veghe,

Lângă perdea am așternut melancolia după ultima scânteie.

Dar melancolia și nostalgia sunt prinse printre cutele memoriei,

Scufundate în călimară, imprimate în crestăturile palmei…

Le-am pierdut si le-am regăsit pe o alee pustie.

Reclame

Ghionturi

La ce bun un sacrificiu când este prea târziu?

Ezitări la tot pasul, este jar pavat spre purgatoriu…

Scrieri în grabă, gamă largă la promoție,

Galeri din litere, peisaje din pasaje, mesagerie…

Ars poetic, cu aer de boem descifrez scrijelituri

Din dimineți când boarea devenea beție de frenezie,

Din introducerea-n uitare, din seri de poezie.

Molecule înfumurate inundă ființa în tăcere,

Imagini nefiltrate se scurg vrând să se prindă de cornee…

Când ofer ghirlande de simțiri, cununi de frunze mânjite,

Îmi învie elanul, scapără impulsuri în gândire…

Depărtări

Troiene cerești cer cernând măști celeste,

Ca să se contopească cu fiecare rază, pe urmă cu zarea,

Să le înece odată cu apusul marea,

Să renască la răsărit în nemărginite creste.

Mormane de zăcăminte cer tânjind morminte,

Grămăzi de doruri se astâmpără-n vid,

Păcate se încolăcesc sub torace, sub corzi de oxid,

Sternul adăpostește toamne timpuri cu himere răzvrătite…

Admir flori de sticla, ochi de cristal, buze de ceară.

Cordul asimilează griul din peisaj sub coaste, corzi întrerupte…

Uit mormane de zile printre teancuri de file din aramă,

Depăn postume când penița lăcrimează pastel…

Scufundare

Idei s-au aprins și s-au stins în privirea ta,

Până și păsările îți îngânau numele.

Pâclă de corbi îmi împânzește mintea,

Și tot nu îți pot uita privirea și numele.

Firele firii, ghem de spini abandonat în piept…

Patul, coșciug animat de flori ofilite, mirosul lor mă astupă…

Seva lor, mocirlă sentimentală în care mă scufund lent…

A fi sau a nu fi o moarte ca a lui Hamlet, înecată în cupă?

Fata Morgana

Nisipul din clepsidră este atât de dezolant,

Nisipul face din deșert purgatoriu alterat.

Clepsidra îmi numără și șterge pașii meticuloasă…

Vreau să țintuiesc măcar simțirea într-o toamnă sacră.

Iarna să bată la ușă, să las impresia că nu este nimeni acasă.

Să amân la infinit, naufragiu spre o eternitate dizgrațioasă…

Dacă nu etern, măcar metamorfozare într-o sumbră utopie.

Unde să pot eterniza morminte din cuvinte pe hârtie…

Scriu de dragul verbelor, torțe în plină beznă.

Scriu în ciuda peisajului alterat care repetitiv mă întâmpină.

În sânul depresiei mă joc cu un oximoron, oftez după copilărie

Când știu că mă joc de-a v-ați ascunselea cu Osiris încă din pruncie…

Un ultim omagiu

Prieten drag, niciodată nu ai fugit pe ușile din spate,

Nu m-ai judecat, nu ai aruncat cu pietre nici măcar pe la spate.

Când te loveam în cord ai îndurat și nu mi-ai reproșat nimic.

Ai fost ca o stâncă, ai fost refugiu când m-am rătăcit…

Îmi ești călăuză în viața chiar și după moarte.

Ai fost acolo când nimeni nu a vrut să îmi fie aproape,

Ai fost acolo fără teamă, acolo unde viața și-a arătat colții.

Zâmbeai cu lacrimi în ochi și în palme îmi strângeai spinii.

Zâmbetul tău a fost pansament, lacrimile tale au spălat răni.

Durerea ai luat-o asupra ta, ai rămas stâlp în fața unor tirani.

Izvorul meu de inspirație îți aloc un loc lângă astrul nopții.

Amintirea ta o voi păstra chiar și în fața morții.

Poate elogiul meu este prea scurt, poate prea sec…

Dar nu pot să înot contra valurilor vieții ca să nu mă înec.

Voalul morții ne dezvăluie întâi ceea ce este omenesc,

Ca apoi cu un gest nonșalant să ne desprindă de ce este lumesc…